Review GW1- Inspirație și dezamăgire

AvatarWritten by:

De ce inspirație? 94 de puncte nu sunt deloc puține. De ce dezamăgire? Înaintea ultimului meci începusem să facem calcule, în speranța că vom trece pragul de 100 de puncte chiar din prima etapă. Ei bine, am rămas doar cu calculele si am fost puțin dezamăgiți.

Una peste alta, am minți daca am spune ca nu suntem mulțumiți. A fost o etapă peste așteptări pentru noi.

Voi lua fiecare compartiment în parte, sa vedem unde am fost inspirați si unde am fi putut face alte alegeri:

Portar – aici consider ca am făcut o alegere bună, chiar daca sunt alți 4 portari care au făcut mai multe puncte decât Schmeichel. Putem spune că și-a îndeplinit target-ul.

Ce alternative am avea pentru postul de portar? Studiind puțin programul următoarelor etape, cred că Guaita și Pickford sunt 2 soluții foarte bune, mai ales că ambii costă 5 milioane, ceea ce ne-ar băga în bancă 0.5m. Cu toate astea, probabil vom continua încă vreo 2 etape cu portarul celor de la Leicester.

Fundași – ce ar mai fi de spus, când cei 3 fundași îți aduc 30 de puncte în vistieria echipei? Well done, lads! Tot ce am sperat la începutul etapei, în ceea ce privește compartimentul defensiv, a fost ca toți fundașii si portarul sa facă clean sheet. “Assist-ul” lui Justin și golul lui Saiss au fost bonusuri pentru noi.

Pe cine mai putem urmări pentru un eventual transfer? Aici avem mult mai multe posibilități față de postul de portar. Îmi place programul celor de la Everton, așa că Lucas Digne nu poate trece neobservat. Chiar dacă este destul de scump, cred că își merită banii. Castagne a debutat foarte bine la Leicester și merită urmărit. Încă îl prefer pe Justin, având în vedere diferența de preț, dar rămâne să vedem cum se mișcă în următoarele meciuri. Mitchell mi se pare o afacere foarte bună, pentru doar 4m. Cu siguranță sunt mulți fundași de urmărit si analizat, dar poate o vom face într-un articol viitor.

Mijlocași – Când Ndidi face mai multe puncte(și aici mă refer la 3 puncte) decât un mijlocaș ofensiv de la care ne așteptam să rupă norii încă din prima etapă, putem spune ca am dat-o în bară. Dar, ca în multe alte etape din sezoanele precedente, Salah și inspirația noastră de a-l pune căpitan ne-au salvat. Trebuie sa recunoaștem faptul ca și Saint-Maximin ne-a dezamăgit puțin, dar suntem siguri că se va revanșa. Despre Aubameyang putem spune doar că a fost in grafic.

Alte soluții pentru postul de mijlocaș: După cum s-a mișcat in primul meci, cred că Willian va fi un jucător care nu ar trebui sa lipsească din echipă. Bate loviturile libere, are centrări de mare calitate, ajunge și la finalizare, plus ca are un preț accesibil, mult sub Aubameyang. Din etapa a doua intră în acțiune și cele 2 echipe din Manchester, astfel că toți ochii vor fi pe Bruno Fernandes și Kevin de Bruyne. Echipa “nebunului” Bielsa pare să fie noua Wolves, astfel că o vom urmări îndeaproape, mai ales că ne oferă niște posibilități de transferuri foarte ieftine.

Atacanți – Suntem total dezamăgiți de alegerile făcute. Mitrovic a intrat pe parcursul meciului, dar fără realizări. În ceea ce îl privește pe Ings, a fost in nota echipei. Southampton a fost departe de echipa finalului de sezon.

Atacanți de urmărit: Martial este primul pe lista mea, cu speranța că nu voi rămâne la fel de dezamăgit ca în cazul lui Ings. Vardy, Calvert-Lewin si Jimenez par a fi, la fel ca anul trecut, alegeri inspirate. Wilson a început foarte bine la Newcastle si cred ca va continua pe același drum. Bamford a fost revelația primei etape pentru mine. Costă doar 5.6m și pare a fi o alegere foarte bună. Sa sperăm ca nu a fost doar “praf în ochi” și va continua sa marcheze.

Ce urmează?

După cum ați putut observa, în prima etapă i-am avut pe bancă pe Ake și Martial. Ne-am dorit acest lucru, pentru a fi siguri ca vom avea câte un jucător de la fiecare echipă din Manchester. Astfel, cei 2 vor fi titulari in etapa a doua. Probabil vom face și un transfer, poate Willian, poate KDB. Rămâne de văzut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *